Cosmin Moți, fundașul central în vârstă de 35 de ani al lui Ludogoreț, a dezvăluit că vrea să își ia cetățenia bulgară.
După opt ani petrecuți în Bulgaria, Cosmin Moți susține că din respect pentru cei de acolo și pentru felul în care l-au tratat își dorește să obțină și cetățenia bulgară. Desigur, nu ar renunța la cea română.
„Am vorbit să îmi iau cetățenie bulgară. Suntem aici de opt ani, e al nouălea an. Lumea mă vede ca pe un bulgar, nu văd de ce nu mi-aș lua cetățenia. Aș face asta pentru perioada pe care am petrecut-o aici”, a spus Cosmin Moți, la GSP.
Cosmin Moți se află în Bulgaria, la Ludogoreț, din anul 2012, și a jucat peste 260 de goluri în tricoul campioanei Bulgariei, reușind să înscrie peste 30 de goluri.
Întrebat despre o posibilă alegere între naționala României și cea a Bulgariei, Cosmin Moți nici nu se gândește să „trădeze”. Mai mult decât atât, fundașul a dezvăluit că le-a transmis bulgarilor că, în cazul în care vor întâlni România la barajul pentru calificarea la EURO, naționala lui Mirel Rădoi îi va învinge fără probleme.
„Nu se pune problema să mă împart între România și Bulgaria. Eu le-am zis bulgarilor că îi batem rău la baraj”, a spus Cosmin Moți.
România întâlnește Islanda în play-off-ul pentru calificarea la Campionatul European, joi, 8 octombrie, de la ora 21:45. Dacă naționala lui Mirel Rădoi va învinge în Islanda, va juca împotriva învingătoarei meciului dintre Bulgaria și Ungaria, pentru un loc la turneul final.
O parte dintre suporterii echipei naționale nu a primit deloc bine vestea convocării lui Mario Camora la prima reprezentativă, la scurt timp după ce acesta și-a luat cetățenia română.
Rămâne de văzut cum vor primi aceștia vestea, în sens invers, că un jucător român, cu selecții la echipa națională, a ales să obțină și cetățenia bulgară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER